Pe de altă parte, chiar acest articol va fi unul mai special, atât prin evenimentul despre care scriu, cât şi prin modul de expunere. Nu mai stau mult pe gânduri şi trec la treabă, vorbind, după cum bănuiaţi despre primul maraton terminat. Nu se ştie încă dacă va fi şi ultimul, aştept propuneri de continuare sau renunţare.
Deci, evenimentele au fost cam aşa:
1. Ideea, venită mai demult, dar reaprinsă în anul de graţie 2016
2. Pregătire şi iar pregatire, mai ales vara, dimineaţa pe răcoare (despre care am vorbit si aici)
3. Tentativă de răceală, care a ridicat nişte semne de întrebare cu o săptămână înainte, tratată cu naturiste (propolis-c-echinaceea), multe fructe, odihnă şi speranţă
4. Luat kitul de participare, între primii, vineri pe un frig de crăpau pietrele. Se prevedea un prim maraton în condiţii speciale, cu ploaie, frig şi suferinţă...sau DNS/DNF. În una dintre revistele din sac, am descoperit şi savurat un articol foarte bine scris de către un cunoscut. Bravo Mihai.
5. Carboloading în stil propriu, cu destui carbo, dar şi coaste de porc cu cartofi prăjiţi şi maioneza cu mai puţin de 24 de ore înainte. Ştiu...
6. Trezire, ca de obicei, pe la 5 şi ceva dimineaţa, ceasul fiind un accesoriu aproape inutil.
7. Tabieturi matinale de zi de cursă: mâncare, pregătire echipament,
8. Schimbat priviri cu alţi colegi de suferinţă prin metrou. Aici, printre călători, mi-am descoperit un suporter neaşteptat: unul dintre profesorii mei din liceu, mutat şi el între timp în Bucureşti.
9. Tremurat la început prin piaţă, dar recăpătat speranţele odată cu primele raze de soare
10. Revederi cu prieteni şi schimbat impresii, urări şi temeri. De asemenea, am încercat să caut cu privirea dacă se văd oameni cu baloane.
11. Decid să las bluzele cu mânecă lungă la garderobă. Se anunţa singura zi cu soare din octombrie, până atunci
12. Înghesuială la garderobă, înghesuială la start, dar si o parte bună: nu a trebuit să plec chiar de la sectorul F, pentru ca nu mai erau delimitate zonele
13. Mă împrietenesc repede cu pacemakerii de 4 ore, cu care sper să ajung împreună şi la sfârşit. Cu Alexandra mă cunoşteam deja, aşa că am relaţii. De asemenea, văd şi vreo două feţe cunoscute în grupul care deja se încheagă.
14. Start oficial în Maratonul Internaţional Bucureşti 2016, dar noi suntem încă la socializare.
15. Trec 7 minute şi abia atunci bipăie covorul şi sub picioarele noastre.
16. Trafic de Bucureşti în primii kilometri, cu depaşiri periculoase, fără semnalizare, mers pe linia de tramvai etc, dar baloanele argintii se strecoară şi avansam vitejeşte. Parcă prea vitejeşte, după calculele mele, dar fac faţă lejer acum.
17. Prima temere îmi apare în minte în momentul în care am impresia că nu am călcat cum trebuie pe check-pointul dinspre Piaţa Victoriei, dar mă gândesc că nu contează dacă apare sau nu DNF în situaţia oficială. Oricum eu am venit pentru alergare, nu pentru clasament.
18. Pe Calea Victoriei şi în zona Kogălniceanu e momentul în care trebuie salutaţi prietenii din sens opus. Nu-i mai menţionez, dar îi asigur pe toţi de recunoştinţa mea.
19. Pas cu pas, nu ne dăm seama cum trece timpul, pentru că primim încurajari de la paceri, dar şi încercăm să purtăm discuţii între noi.
20. La Eroilor, Lilica vrea să compenseze lipsa de pe traseu cu încurajări pe măsură. :)
21. La Izvor, am prima întâlnire cu fotograful oficial şi suporterul Nr. 1. Va urma...
22. Descopăr, în premieră, bucata de traseu care duce spre Panduri şi Rahova. Până acum n-o ştiam pentru că este destinată doar maratoniştilor
23. Întervine tăcerea, dar nu şi oboseala. Cu un ritm de metronom, avansăm cu viteza maximă legală de 5:41/km. Aflu ulterior că am fost asemănaţi cu o turmă de oi lente care urmau credincioase pacerii şi cărora le este teamă să alerge mai repede. Aşa o fi....sau nu.
24. La trecerea prin din nou prin zona de la Constituţiei, îmi primesc iar încurajările de rigoare şi iau în piept lunga linie dreaptă spre Piaţa Alba Iulia.
25. Îmi dau seama că cineva a apăsat pe stop la ceasul meu şi toţi cei vreo 25 de km alergaţi nu vor fi înregistraţi nicăieri. Asta este...încă un semn că trebuie alergat pentru mine, nu pentru timp.
26. Încep să apară semne de oboseală, mai ales pe la genunchi şi încerc să compensez prin psihic şi alimentări dese la punctele de alimentare.
27. Revedere cu Arena Naţionala, pe unde încerc să îmi fac preocupări, să mă uit după oameni, astea pentru a mă detaşa de "suferinţa" prin care trec.
28. Pentru prima dată, mă gândesc că aş putea să mă despart de "iepuri", dar nu să-i las în urmă, ci invers.. Trag de mine şi rezist.
29. În perioada de "întrebări existenţiale", încerc să mă menţin în partea din faţă a plutonului de la 4 ore. Mintea îmi zicea că aşa e mai bine, pentru moral.
30. Din nou şedinţă foto, de data asta la Unirea. Am avut un fotograf oficial foarte activ.
31. Cu ocazia asta a cam trecut si celebra perioadă cu "zidul" alergatorilor de maraton. Km 35 trecuse şi doar voinţa mă putea face să merg mai departe sau să ma opresc. Am ales prima varianta.
32. Iar Lilica pe la Eroilor, foarte efervescentă. Merci din nou.
33. Deja pacerii ne invită să sprintăm, dar cine poate să mărească ritmul dupa 40 de km?
34. Ajungem la colţ la Izvor şi, brusc, se poate să accelerez. Totuşi, am o vagă bănuială că nu am sprintat eu, ci purtătorii de baloane au lăsat-o mai încet.
35. Pe ultimele sute de metri chiar am băgat in viteza a cincea, dovadă fiind că nu am mai văzut lumea pe margine, fiind chiar al cincizecilea într-un clasament făcut doar pe ultima bucată de câteva zeci de metri.
36. Oficial vorbind, am terminat pe locul 364 din 925 de finisheri (89 din 196 la categoria M 35-40), cu un timp brut de 4:05:15 şi net de 3:59:00. Obiectiv îndeplinit şi nu a mai contat faptul că ceasul a încercat să-mi puna beţe-n roate.
37. Am mulţumit chiar la faţa locului (o fac şi acum) oamenilor care au alergat pentru alţii o cursă întreagă. Deci, mulţumesc Alexandra, Cristian şi Nicolae. Chapeau!
38. Rehidratare, fructe şi tras sufletul, în timp ce încep să conştientizez ce am făcut. Constat că am avut destule semi-uri după care am suferit mai mult.
39. Vreo două zile după m-am resimţit, mai ales în zona picioarelor, drept pentru care coborâtul scărilor devenise un început de chin. Oricum, "brucşii" şi-au făcut treaba foarte bine.
40. Scanare Facebook după poze cu mine sau cu persoane cunoscute, dar mai puţin ca alte dăţi.
41. Cel puţin o săptămână după maraton am ales să fac pauză, dar în curând trebuie sa îmi revina cheful.
42. Încă nu ştiu dacă voi mai alerga un maraton vreodată. Deocamdată, se pare că rămân la jumătate din distanţă.
Aşadar, 42 de idei despre 42 de kilometri. Am făcut-o şi pe asta, expunându-vă mai sus doar experienţa personală. La organizare nu mă mai refer, de data asta. Au fost alţii care au expus şi bunele şi relele.
Fotografiile le voi aşterne necronologic la final, şi nu printre texte, ca alte dăţi. Mulţumiri: Liliana Spătaru, Radu Cristi şi organizatorilor pentru albumul oferit la final.
Un comentariu:
Felicitari maxime ! Sunt convins ca nu va fi ultimul , e genul de incercare pe care vrei sa o repeti :)
Trimiteți un comentariu