Premieră....sau nu?

"Dacă e octombrie, e MIB". Aşa ar putea suna un slogan referitor la postările pe acest blog în a doua lună de toamnă. Pentru că mi-a intrat în reflex, cu o cursă primăvara şi una toamna (plus câteva extra), nici anul acesta nu am facut excepţie, aşa că, în curând, voi alerga la Maratonul Internaţional Bucureşti 2016. De data asta nu voi în proba de semimaraton, ca în anii anteriori, ci chiar la proba regină, maratonul întreg (42,195 km).

Pentru ca această participare să nu se transforme într-un fiasco trebuia să mă pregatesc mult mai bine şi mai mult ca alte dăţi, ceea ce cred că am şi făcut, în mare parte. Am făcut înscrierea din timp, aşa că nu mai puteam da înapoi, iar anumite circumstanţe ulterioare au făcut să am si mai mult timp de pregatire.
Cea mai mare parte din antrenamentul dedicat maratonului s-a desfăşurat în perioada de după, semi-ul de la Petrom, reuşind să adun aproximativ 600 de km în ultimile 5 luni. Unii ar zice că e mult, alţii că puţin, eu că aşa şi aşa. Deci, adevărul e pe undeva pe la mijloc. Cam de 3 ori pe săptămână, în special dimineaţa, casa mea a fost în IOR (plus Buzău, Paralia Katerini etc, dupa cum m-a prins momentul), cu ture obişnuite, dar şi cu long-run, câteva intervale sau ture rapide.

Conform planului, am reuşit să îmi închei programul de pregătire la final de septembrie, aşteptând sa văd dacă efectele acestuia se vor vedea pe bulevardele Bucureştiului printre miile de alţi pasionaţi. Apropo de efecte, obiectivul principal ar fi să termin cu bine cei peste 42 de kilometri, dar, dacă mă simt bine, ar fi perfect să scot un timp în jurul pragului de 4 ore. Pentru asta, voi incerca să fiu din nou alături de oamenii cu baloane (pace-makerii), dar nu ca la BIHM 2016, ci de partea cealalta a baricadei. Deci, urmăriţi baloanele argintii, căci asta va fi culoarea celor care vor sa scoată 4h.
De asemenea, a fost schimbat şi unul dintre "sponsorii tehnici", începând cu această toamnă fiind încălţat cu Brooks Glycerin 13 de la Sport Guru, care au înlocuit vechii Kalenji Kiprun MD3 (încă în stare foarte bună, dar mai puţin prietenoşi pe distanţe lungi).

La ora la care scriu aceste rânduri singurele temeri pe care le am sunt clasica raceală care m-a prins la fix (dar care sper sa treacă in 2-3 zile), dar şi vremea care deocamdată nu pare a fi prietenoasă cu amatorii de mişcare în aer liber.
În perspectiva acestui viitor motiv de mândrie, adică această participare în premieră la un maraton, pe 9 octombrie 2016, constat că n-aș fi chiar 100% debutant. Scormonind prin memoriile plăcute și prin marea internetului, am regăsit prima tentativă într-ale curselor pe distanțe lungi. În 2006, pe când nu mă prinsese încă această "dependenţă" şi eram pasionat mai mult de drumeţiile montane, am descoperit (cred ca pe Alpinet) că se organizează prima ediţie a Maratonului Piatra Craiului. Gândindu-mă că se va desfăşura ca o tură obişnuită de mers pe munte, mi-am scos adeverinţă medicală, am plătit taxa de înscriere şi, împreuna cu un amic, ne-am prezentat la start, după noapte dormită la cort în apropiere de Zărneşti.

N-am reuşit să parcurg decât câţiva kilometri, reuşind "performanţa" să abandonez. Nu am avut nicio scuză, dar factori precum lipsa de antrenament, răceala de care tocmai mă vindecasem, modul în care au pornit ceilalţi şi perspectiva de a mă chinui pe creste au făcut ca instinctul de conservare să fie mai puternic. Aşadar, am reuşit să mă clasez pe un "onorabil" loc 20 la categoria 18-29 de ani (ultimul), fiind singurul abandon din toată cursa :) Constat că am avut o şansă foarte mare, dar nu am ştiut să profit. Ştiu că acum sunt criterii mult mai aspre de înscriere, iar cei care participa la MPC sunt de admirat. Trecând peste această experienţă, de menţionat că după aceea am avut parte de un week-end pe cinste, cucerind într-un ritm mai domol înălţimile Pietrei Craiului.

Voi reveni săptămâna viitoare cu feed-back dupa cursă. Sper sa am ce povesti, de data asta.
Staţi prin preajmă.